Afacerea Rafale: Dassault ar fi plătit un intermediar în India. Franța, acuzată de mușamalizarea anchetei

Tudor Curtifan |
Data publicării:

India a semnat un contract uriaș pentru avioane de vânătoare Rafale, dar o anchetă jurnalistică a presei franceze a dat naștere unui scandal de corupție la Paris. 

Publicitate

Publicația franceză Mediapart publică o primă anchetă jurnalistică în care precizează că Dassault, producătorul avioanelor franceze Rafale, ar fi achitat un milion de euro unui controversat om de afaceri din India, intermediar în afacere și care a fost arestat fiind implicat și în alte contracte din zona apărării.

Francezii, citați de India Today, precizează că aceasta este doar prima parte din trei a unei ample anchete, iar cele mai mari dezvăluiri vor fi făcute abia în ultimul episod al anchetei jurnalistice. 

Se pare că în timpul unui audit de rutină, Agenția Franceză Anticorupție (AFA) a identificat nereguli la Dassault. Mai exact e vorba despre aproximativ 1 milion de euro pe care compania i-a plătit unui controversat om de afaceri indian, Sushen Gupta, imediat după semnarea contractului cu Rafale în 2016.

 

1 milion de euro pentru 50 de machete Rafale care nu ar fi fost construite niciodată

 

Compania a justificat suma precizând că banii au fost oferiți unei companii din India pentru construirea a 50 de machete de mici dimensiuni ale avioanelor Rafale. Potrivit agenției anticorupție, fiecare machetă ar fi costat 20.357 de euro. Doar că, scrie sursa citată, nu au putut fi prezentate dovezi care să demonstreze că s-ar fi construit machetele.

Compania căreia i-au fost transferați banii pentru a construi machetele este Defsys, un subcontractant Dassault în India, care are legături strânse cu controversatul om de afaceri Sushen Gupta la care ar fi ajuns banii. Acesta a fost arestat ulterior pentru înșelătorie în baza unui alt contract din zona apărării, dar eliberat pe cauțiune.

Nici Dassault și nici Defsys nu au oferit o poziție oficială până în prezent.

Cu toate acestea, scriu jurnaliștii francezi, Agenția Franceză Anticorupție a decis să nu sesizeze autoritățile competente cu privire la începerea urmării penale asupra acestei presupuse fapte de corupție. Acest lucru „ridică întrebări atât asupra sistemului din justiție ,cât și asupra factorului politic”, precizează ancheta.

India a încheiat, în 2016, un contract pentru achiziția a 36 de avioane de vânătoare Rafale. Livrarea acestora trebuie finalizată până la finalul anului 2021. India va achita aproximativ 7 miliarde de dolari pentru primele 36 de aeronave și intenționează să achiziționeze 126 de aparate.

Primele aeronave au ajuns deja sub comanda Indiei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel