Tranzacția este învăluită de suspiciuni de corupţie care îi vizează pe mai multe persoane indicat marţi parchetul, fără să precizeze numele sau numărul acestora.
''Analiza unor articole din presa internaţională a dus la deschiderea unei anchete împotriva X'', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al parchetului din Bochum, specializat în probleme de infracţionalitate economică şi financiară, fără prea multe precizări.
Cotidianul Handelsblatt a afirmat luni că justiţia germană s-a sesizat în legătură cu dosarul privind cererea justiţiei israeliene, care întreprinde începând de la sfârşitul lui 2016 o anchetă în legătură cu ramificaţiile politice ale acestui mare contract militar.
Afacerea, denumită ''3.000'', se referă la suspiciunile de corupţie referitoare la vânzarea de către Germania pentru Israel a unor submarine militare şi a altor nave concepute de către gigantul industrial german ThyssenKrupp, contra unei sume de circa două miliarde de dolari.
Ultima răsturnare de situaţie a avut loc săptămâna trecută, când a fost arestat omul de afaceri care reprezenta ThyssenKrupp în Israel, Michael Ganor. El a recunoscut într-o primă etapă că a luat mită şi a acceptat să ofere informaţii despre alţi suspecţi, înainte de a reveni asupra acestei versiuni.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News