Adunarea Parlamentară OSCE a cerut retragerea forțelor armate ruse din Moldova

Cristian Soare |
Data publicării:
Adunarea Parlamentara OSCE
Adunarea Parlamentara OSCE

Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE) a reafirmat necesitatea retragerii complete a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova și transformarea actualei misiuni de menținere a păcii din regiunea transnistreană în una civilă cu mandat internațional.

Un amendament în acest sens a fost inclus în Rezoluția sesiunii anuale a AP OSCE, care se desfășoară în perioada 7-11 iulie, în Bundestagul Germaniei, transmite IPN, potrivit Europa Libera.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului Republicii Moldova, în cadrul ședinței Adunării Parlamentare OSCE, au fost dezbătute 25 de amendamente propuse la textul Rezoluției de către delegațiile celor 57 de state participante. Două amendamente au fost propuse de delegația Parlamentului Republicii Moldova și un amendament de delegația Parlamentului României. Toate au fost acceptate cu o majoritate de voturi. Aprobarea amendamentelor delegației moldovene a avut la bază efortul comun al delegațiilor parlamentare din Republica Moldova, România, SUA, Marea Britanie, Georgia și Lituania, se mai spune în comunicat.

Delegația Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE este condusă de deputatul PDM, Sergiu Sârbu. Acesta a menționat că prin susținerea amendamentelor, organizația și-a reconfirmat sprijinul plenar pentru soluționarea diferendului transnistrean cu respectarea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel