„Astăzi vom aproba o rezoluție care solicită tuturor aliaților să definească clar că Federația Rusă și regimul său actual acționează ca o organizație teroristă”, a declarat președintele AP NATO, Jerry Connolly, înainte de vot.
Adunarea Parlamentară a NATO a cerut crearea unui tribunal internațional special privind agresiunea Rusiei și a recunoscut-o drept stat terorist, a declarat parlamentarul ucrainean Yehor Cernev, președintele Delegației permanente a Ucrainei la Adunarea Parlamentară a NATO.
Documentul a fost adoptat în unanimitate, potrivit Pravda, care citează declarația oficialului ucrainean, postată pe pagina sa de Facebook.
O astfel de instanță va permite condamnarea nu numai pe autorii direcți ai crimelor de război, ci și a conducerii de vârf a Federației Ruse.
Rezoluția a stabilit, de asemenea, principiul că NATO va sprijini Ucraina atâta timp cât va fi necesar.
"De asemenea, solicităm guvernelor noastre să facă următorii pași în ceea ce privește aderarea Ucrainei la NATO. Am subliniat în mod repetat că nu recunoaștem nicio încercare ilegală a Rusiei de a anexa teritoriile suverane ale Ucrainei", a adăugat Connolly.
Pe 13 octombrie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat în unanimitate o rezoluție în care Federația Rusă a fost numită regim terorist. APCE a devenit prima organizație internațională care a recunoscut Rusia ca stat terorist.
Stoltenberg: ”Ne-am dublat trupele în partea de est a României”
Secretarul General al Alianței Jens Stoltenberg a reamintit că deciziile din primăvară, de la Summitul de la Madrid au fost în direcția unui răspuns ferm împotriva invaziei neprovocate din Ucraina.
”Preşedintele Putin a făcut nişte greşeli strategice destul de grave în februarie anul acesta. A subestimat puterea Ucrainei în a se apăra şi a subestimat şi puterea pe care NATO o are în legătură cu susţinerea Ucrainei.
Ne-am dublat trupele în partea de est a României, şi trimitem mai multe trupe către această zonă de conflict, pentru a fi pregătite. Pentru a face aceste lucruri, trebuie să investim mai mult în apărare.
2022 este al doilea an consecutiv în care sporim apărarea. Vor fi peste 300 de miliarde de dolari suplimentate pentru apărare. La summit-ul din Lituania va fi discutat un lucru destul de important. Vom încuraja aliaţii noştri să facă progrese în ceea ce priveşte apărarea şi să sporim în continuare bugetele pentru apărare.
Trebuie să fim pregătiţi să susţinem Ucraina pe tot parcursul războiului. Aceste costuri, evident, sunt măsurate în bani, dar Ucraina plăteşte preţul şi cu vieţi, iar pentru a-l face pe Putin să nu câştige, noi trebuie să plătim un preţ şi mai mare şi să ne mobilizăm”, a declarat Stoltenberg.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News