Publicitate
Potrivit revistei Forbes, legea prevede că valoarea unei astfel de „vânzări” poate fi de numai 500 de milioane de dolari pe an, dar stabilirea prețului pentru surplusul de echipamente militare este pe deplin de competența președintelui SUA, care îl poate transfera aliaților gratuit.
Un astfel de model a fost utilizat zilele trecute, în înțelegerea încheiată cu Grecia (asemănătoare celei utilizate de Germania, denumită Ringtausch - prin care Berlinul oferă echipamente occidentale partenerilor care își transferă din armele sovietice/rusești către Ucraina).
Spre exemplu, statul elen va primi de la SUA două avioane de transport Lockheed Martin C-130 Hercules, zece motoare pentru avioanele de patrulare Lockheed P-3, 60 de vehicule de luptă de infanterie M-2 Bradley și trei bărci de patrulare din clasa Protector.
Secretarul de stat american Antony Blinken a descris echipamentele militare drept „concesiuni gratuite”.
Două zile mai târziu, potrivit Forbes, au apărut știri că grecii vor trimite mai multe dintre sistemele lor de arme mai vechi în Ucraina. Este vorba de sisteme antiaeriene rusești S-300, sisteme antiaeriene TOR și OSA, tunuri antiaeriene cu două țevi ZU-23-2, precum și muniție relevantă.
Chiar dacă acest instrument oferă o gură de oxigen Kievului, administrația Biden va trebui să convingă Congresul de necesitatea continuării sprijinului împotriva agresiunii militare rusești.
Pe termen lung, Biden nu se poate lipsi de sprijinul legiuitorilor din Congres, având în vedere că fondurile s-au epuizat, așa cum declara și John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru afaceri de securitate națională.
În decembrie, republicanii din Senat au blocat măsuri de securitate în valoare de 110,5 miliarde de dolari, din care 61,4 miliarde ar fi trebuit să meargă la Kiev.
Contracte importante cu Grecia
F-35 Lightning II. Foto: U.S. Air Force
Revenind la ”cadoul” Greciei pentru Ucraina, trebuie spus că decizia Atenei a fost impulsionată de promisiunea Washingtonului că va livra Forțelor Aeriene elene 40 de avioane de luptă americane Lockheed F-35. Contractul are o valoare de 8,6 miliarde de dolari. SUA vor adăuga și finanțare pentru achiziționarea de arme pentru 60 de milioane.
În schimbul acestei generozități, americanii vor ca grecii să doneze și mai multe arme ucrainenilor. „Rămânem interesați de capacitățile de apărare pe care Grecia le-ar putea transfera sau vinde Ucrainei”, a scris secretarul de stat al SUA Antony Blinken Atenei, potrivit Forbes.
Washingtonul a mers chiar atât de departe încât le-a oferit grecilor o „recompensă țintă”. Dacă oferta grecească de echipament militar este interesantă pentru Ucraina, SUA sunt „gata să exploreze” posibilitățile de posibilă finanțare suplimentară a forțelor armate grecești până la 200 de milioane de dolari.
Cu toate acestea, înarmarea Greciei este o chestiune delicată, având în vedere rivalitatea sa pe termen lung cu Turcia.
Deci, nu este o coincidență că, în același timp cu „înțelegerea cu Grecia”, Departamentul de Stat al SUA a autorizat Turcia să cheltuiască 23 de miliarde de dolari pentru 40 de avioane Lockheed F-16 noi și 80 de kituri de upgrade pentru F-16 mai vechi plus muniții, care, potrivit publicației citate, ar putea fi o recompensă pentru faptul că Turcia a acceptat în sfârșit ca Suedia să adere la NATO.
Totuși, principalul obiectiv al administrației Biden a fost ocolirea Congresului, care a blocat 61 de miliarde de dolari în ajutor militar direct pentru Ucraina și vrea să-l oblige pe președinte să înăsprească politica de migrație a SUA în schimbul acesteia.
„Dar utilizând Legea federală privind surplusul de material militar, Biden poate onora dorințele majorității americanilor de a ajuta Ucraina să se apere”, a scris Forbes.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News