Aderare la UE contra problema minorităților. Ungaria forțează mâna Kievului și primește o foaie de parcurs pentru soluționarea problemelor ridicate de guvernul Orban

Ungaria nu a făcut niciun secret că va bloca Ucraina în privința începerii negocierilor de aderare la UE, ceea ce i-a determinat pe oficialii de la Kiev să caute soluții de conciliere a punctelor de vedere ale celor două state.

Ucraina a propus Ungariei o "foaie de parcurs detaliată" pentru soluţionarea divergenţelor dintre cele două ţări asupra legislaţiei ucrainene care afectează drepturile minorităţii maghiare în Ucraina, legislaţie din cauza căreia guvernul ungar ameninţă că va bloca prin veto deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează agenţia EFE.

Kievul spune că va continua reformele după raportul pozitiv al UE privind progresele Ucrainei și R. Moldova în privința îndeplinirii criteriilor de aderare la UE.

Mai mult, miercuri, ministrul ucrainean pentru integrare europeană, vicepremierul Olha Stefanişina a abordat, într-o intervenţie la televiziune, problema minorităţilor, unul dintre punctele asupra căruia Comisia Europeană a cerut Ucrainei să facă progrese, deşi a recomandat mai devreme lansarea negocierilor de aderare cu Kievul.

Oficialul recunoaște că a trimis Budapestei o serie de propuneri privind problema minorităților naționale.

"Le-am oferit o foaie de parcurs detaliată a modului în care vedem soluționarea problemelor ridicate de guvernul ungar”", a spus Stefanişina, adăugând că Kievul se află în contact permanent cu Budapesta pentru a rezolva disputa.

Vicepremierul a menționat că minoritatea națională maghiară este în permanență în dialog cu guvernul Ucrainei, relatează și InterfaxUA.

„Prin urmare, solicităm părții maghiare să tragă o concluzie și să ofere feedback cu privire la propunerile pe care le-am prezentat”, a adăugat ea.

Comisia Europeană a evaluat miercuri pozitiv reformele efectuate de Ucraina în materie de stat de drept şi combatere a corupţiei, dar a cerut Kievului îmbunătăţiri rapide ale legii privind folosirea limbilor minorităţilor naţionale în sistemul de învăţământ şi în spaţiul public, conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia.

Anterior, Ungaria a declarat că va bloca începerea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina până când cererile maghiare privind limba de predare în școli nu vor fi îndeplinite.

Consilierul politic al premierului ungar Viktor Orban, Balazs Orban, a reafirmat miercuri că nouă versiune a legii care reglementează drepturile şi folosirea limbilor minorităţilor naţionale, adoptată în septembrie, "le face viaţa mai grea maghiarilor" în Ucraina, "mai ales în educaţia copiilor". Ungaria "nu poate sprijini integrarea europeană a Ucrainei dacă această lege este în vigoare", a avertizat oficialul ungar.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel