Mass-media ucraineană aduce acuze grave la adresa Poloniei: Trebuie să recunoască faptul că duce un "război" împotriva viitorului european al Ucrainei

S.I. Catalin |
Data publicării:
Fermierii polonezi blochează camioanele ucrainene la punctul de control Szegyni. Sursa foto: Getty Images.
Fermierii polonezi blochează camioanele ucrainene la punctul de control Szegyni. Sursa foto: Getty Images.

În urmă cu aproape un an, relațiile Ucrainei cu Polonia, care tocmai se îmbunătățiseră, au luat o întorsătură ciudată. Așa-numita interdicție aplicată comerţului cu cereale, impusă în aprilie anul trecut, a venit din senin pentru Ucraina și a dus la acțiuni similare în alte țări din Europa de Est. Apoi a urmat o avalanșă de crize diplomatice cu acuzații reciproce, convocări de ambasadori etc. În timp ce ambele țări se învinovățeau reciproc, consecința incontestabilă a fost că Kievul și Varșovia - sau, mai precis, partidul Lege și Justiție (PiS), aflat atunci la putere - și-au pierdut încrederea reciprocă.

Ceea ce s-a întâmplat la 6 noiembrie, adică acum două luni, a zugrăvit complet imaginea în alb și negru. Un grup de șoferi polonezi, cu acordul tacit al guvernului polonez, a început să blocheze trecerea frontierei de către camioanele ucrainene.

Jurnaliştii ucraineni de la European Pravda precizează într-un editorial ca, în relațiile internaționale, există o denumire pentru această abordare: Polonia duce un război comercial împotriva Ucrainei.

Guvernul polonez de atunci era conștient de acest lucru și a evitat discuțiile de fond, răspunzând cu acuzații cinice că Ucraina este "nerecunoscătoare" pentru ajutorul oferit.

Nu a contat faptul că blocada a fost inițiată de activiști aparent "independenți" ai partidului polonez de extremă dreaptă Confederația, cunoscut în Ucraina pentru retorica să antiucraineană, pentru legăturile cu Rusia și pentru disponibilitatea PiS de a forma o coaliție cu aceasta. 

Ceea ce a contat a fost faptul că guvernul polonez de atunci nu a făcut niciun pas pentru a rezolva criza de la granița cu Ucraina.

Cu toate acestea, a trecut doar o lună până la schimbarea guvernului din Polonia, după ce PiS nu a reușit să obțină o majoritate la alegerile parlamentare. Din acest motiv, guvernul interimar de la Varșovia, condus de Mateusz Morawiecki, a fost reticent în a interveni, susţine mass-media ucraineană în mod critic.

Ucraina și-a dat seama că trebuie să aștepte până când Morawiecki - considerat până nu demult un partener, chiar un prieten - va demisiona și până când Donald Tusk, liderul Platformei Civice liberale (PO), va depune jurământul.

Într-adevăr, chiar și scepticii își puseseră speranțele în Tusk - un european, un liberal, fost lider al Partidului Popular European și fost președinte al Consiliului European, care în 2019 a vizitat Kievul și a ținut un discurs în ucraineană despre calea Ucrainei către UE.

 

Interdicția asupra importurilor agricole ucrainene va fi în vigoare pe termen nelimitat în Polonia

 

Cu toate acestea, Ucraina și-a păstrat așteptările la un nivel cât se poate de realist. Nimeni de la Kiev nu se aștepta că interdicția impusă de Polonia privind tranzitul cerealelor ucrainene să fie ridicată în curând.

Cu toate acestea, se părea că după alegeri blocada de la graniţa celor două state trebuia să înceteze imediat. Iar atunci când guvernul Tusk a depus jurământul la 11 decembrie, acesta și-a subliniat angajamentul de a sprijini Ucraina. Noul premier polonez a vorbit despre intenția sa de a vizita Kievul, sporind speranțele ca aceste tensiuni vor dispărea.

Cu toate acestea, au trecut patru săptămâni de atunci și mass-media ucraineana critica lipsa de determinare a noului guvern de la Varşovia de a soluţiona tensiunile existente.

De exemplu, Czeslaw Siekierski, noul ministru polonez al agriculturii, a declarat zilele trecute că interdicția asupra importurilor agricole ucrainene va fi în vigoare pe termen nelimitat.

Este clar pentru Kiev că acest lucru face parte din politica internă poloneză; că Tusk încearcă să câștige sprijinul fermierilor înainte de alegerile locale din aprilie anul acesta. Dar nimic nu garantează că situația nu se va schimba atunci. Vor fi alegeri pentru Parlamentul European în iunie, iar apoi, Polonia se va îndrepta spre alegerile prezidențiale din 2025.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel