Activarea Articolului 5 în cazul unui atac împotriva României, păreri împărțite printre cetățenii statelor NATO

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
LAROM
LAROM

Europenii rămân mai entuziaști față de NATO decât americanii, în ciuda unei scăderi a suportului arătat Alianței.

Rezultatele studiului internațional YouGov realizat în primăvara acestui an, arată o situație destul de îngrijorătoare pentru liderii NATO, la 70 de ani de la nașterea celei mai puternice alianțe militare din istoria omenirii.

Sondajul YouGov a fost realizat în țări cu rol important în NATO. În ceea ce privește încrederea în Alianță, față de 2017 când aproape trei sferturi dintre britanici, mai exact 73%, aveau o atitudine pozitivă față de apartenența la NATO, procentul a scăzut la 59%. În Germania sprijinul pentru NATO a scăzut de la 68% la 54% iar în Franța de la 54% la 39%. Țările nordice Danemarca și Norvegia au înregistrat scăderi de la 80% la 70%, respectiv 75% la 66%.

De subliniat faptul că această scădere a sprijinului față de NATO nu este însoțită de o atitudine negativă împotriva Alianței ci mai degrabă de o atitudine de indiferență.

 

România, Articolul 5 și cine ne-ar sări în ajutor în caz de agresiune militară

 

În ceea ce privește activarea Articolului 5 în cazul unei agresiuni millitare a Rusiei împotriva unui stat membru NATO sau state partenere Alianței, părerile sunt împărțite și depind în mare parte de statul care ar fi agresat.

Să luăm cazul României. Spre exemplu germanii, într-un număr majoritar, nu ar fi de acord ca țara lor să intre într-un război în cazul unui atac asupra României, Ucrainei, Turciei, dar nici Statelor Unite ale Americii. Aceeași opinie este împărtășită și de francezi.

În schimb britanicii cât și americanii consideră că statele lor ar trebui să intre în război în cazul unei agresiuni împotriva României. Un caz interesant îl reprezintă Turcia care a generat numeroase crize în sânul NATO după apropierea de Rusia și achiziționarea sistemelor rusești de rachetă S-400. Dacă britanicii au părerile împărțite în ceea ce privește ajutorul acordat Turciei în caz de agresiune, americanii ar fi de acord cu intrarea într-un război în cazul unui atac împotriva Turciei, cu toate tensiunile dintre Washington și Ankara din ultimul timp.

 (w670)

Sursă foto: www.YouGov.co.uk

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel