Acordul de la Istanbul. Rusia și Ucraina au semnat acorduri identice dar separate cu Turcia și ONU privind exportul de cereale

Darius Muresan |
Data publicării:

Ucraina şi Rusia au semnat vineri, la Istanbul, două acorduri separate cu Turcia şi ONU privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră, în cadrul unei ceremonii inedite pentru două ţări aflate în război, relatează AFP.

Kievul şi Moscova au semnat două texte identice dar separate, la solicitarea Ucrainei, care a refuzat să parafeze orice document împreună cu Rusia.

Cele patru delegaţii s-au reunit în incinta palatului Dolmabahce, la Istanbul, în prezenţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, precum şi a miniştrilor turc şi rus ai apărării şi al ministrului ucrainean al infrastructurilor.

Acest acord, aprig negociat din aprilie la iniţiativa lui Antonio Guterres, venit de urgenţă la Istanbul joi seară, va uşura situaţia ţărilor dependente de pieţele rusă şi ucraineană, care reprezintă împreună 30% din piaţa mondială de cereale.

Secretarul general al ONU a mulţumit Rusiei şi Ucrainei care "şi-au depăşit divergenţele pentru a face loc unei iniţiative în folosul tuturor". Acum, acordul "trebuie implementat deplin", a pledat el.

Preşedintele turc a recunoscut că "nu a fost uşor" să se ajungă la acest rezultat şi şi-a exprimat speranţa că semnarea acordului, care intervine la aproape cinci luni de la începutul conflictului, "va întări speranţa de a pune capăt acestui război".

Potrivit Programului Alimentar Mondial (PAM), 47 de milioane de persoane suplimentare sunt expuse "foametei" de la începutul războiului.

Cu câteva ore înainte de ceremonie, Ucraina a precizat că nu va semna "niciun document cu Rusia", ci numai cu Turcia şi ONU. Antonio Guterres a subliniat totuşi caracterul "fără precedent" al acestui acord încheiat între două ţări în război.

În termenii acestui acord, "culoare securizate" vor permite circulaţia navelor de mărfuri în Marea Neagră, pe care "cele două părţi s-au angajat să nu le atace", a precizat un responsabil al ONU sub acoperirea anonimatului.

 

În următoarele săptămâni acordul devine complet operațional



Oficiali ONU citaţi de Reuters au declarat presei vineri că acordul ar urma să fie deplin operaţional în câteva săptămâni.

Negociatorii au renunţat la curăţarea Mării Negre de mine, instalate în special de ucraineni pentru a-şi proteja ţărmurile. "Deminarea ar fi luat prea mult timp", s-a justificat ONU, care a precizat că "piloţi ucraineni" vor deschide calea cargourilor în apele teritoriale.

Ucraina a sugerat că exporturile sale vor începe în trei porturi - Odesa, Pivdeni şi Ciornomorsk - şi că speră să le crească numărul pe viitor.

Acordul va fi valabil timp de "120 de zile", respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.

Un centru de coordonare comun (CCC) urmează a fi deschis în acest weekend la Istanbul împreună cu reprezentanţi ai tuturor părţilor şi ai ONU.

Inspectarea navelor la plecare în direcţia porturilor ucrainene va avea loc sub controlul CCC, într-unul din porturile din Istanbul, pentru a răspunde preocupărilor Moscovei, care vrea să aibă garanţia că cargourile nu vor aduce arme în Ucraina.

SUA au salutat acordul şi au avertizat că ele consideră "Rusia responsabilă pentru aplicarea sa".

"Fără escortă rusă şi fără prezenţă rusă în porturile noastre. În caz de provocare, ripostă militară imediată", a postat la rândul său pe Twitter, vineri, Mihailo Podoliak, consilier al preşedinţiei ucrainene.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel