"Toată lumea ştie că Statele Unite au suferit o înfrângere juridică şi politică prin renunţarea la obligaţiile lor internaţionale şi că noi am repurtat o victorie", a declarat Rouhani într-un discurs rostit la Universitatea din Teheran, cu ocazia deschiderii noului an universitar.
"Numai un număr mic de ţări vorbesc despre retragerea Statelor Unite (din acordul nuclear) ca despre o decizie bună", a adăugat preşedintele iranian într-un discurs transmis în direct de televiziunea de stat.
"Cei care manifestă precauţie îşi exprimă dezamăgirea (în faţa acestei decizii), cei care sunt mai sinceri spun că a fost o greşeală, iar cei mai direcţi o spun clar că a fost ilegal", a remarcat el.
Preşedintele american Donald Trump a denunţat unilateral în luna mai acordul internaţional încheiat între marile puteri şi Iran în 2015, afirmând că documentul nu oferă garanţii suficiente pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu bomba atomică.
Rouhani a apreciat că ţara sa va răspunde retragerii americane din acord printr-o manieră "virtuoasă şi înţeleaptă", lăsând Washingtonul "cu mâinile goale".
Chinezii, europenii şi ruşii au declarat că doresc să menţină acordul de la Viena şi să colaboreze cu Teheranul pentru a-i permite să beneficieze de avantajele sale economice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News