“O parte dintre aparate au aparțin până acum Statului francez, celelalte vor fi aparate noi”, a precizat ministerul, citat de Dow Jones.
Implementarea acestui proiect prevede crearea, cu sprijinul financiar al Parisului, a unui centru de mentenanță pentru elicoptere și de formare profesională în Ucraina. Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie validat de Parlamentul de la Kiev, votul fiind așteptat în următoarele luni.
Așadar, Ucraina va intra în posesia unor elicoptere tip H215, H145 și H225, care vor fi folosite în misiuni de securitate civilă.
Între timp, discuțiile Airbus cu autoritățile de la București bat pasul pe loc, cu toate că grupul european este prezent în România de peste 40 de ani și are deja o prezență bine definită la Brașov. În plus, Airbus are și un Acord exclusiv cu partenerul său tradițional IAR, care prevede că acesta din urmă este contractor principal în cazul comenzilor primite de Airbus de la Armata română.
Airbus a inaugurat, în 2016, la Brașov și o linie de asamblare pentru elicopterul H215M. Marți seară, la scurt timp după vizita la sediul Airbus Helicopters de la Marignane (Marsilia), ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a spus că oferta Airbus pentru România este „interesantă” și că o va analiza cu atenție.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News