Publicitate
Din cauza situaţiei tensionate în privinţa securităţii, "s-a convenit între americani şi fostul guvern german" condus de Angela Merkel "că, în cazul unei noi escaladări, acest gazoduct nu va putea intra în funcţiune", a declarat Annalena Baerbock la postul de televiziune german ZDF, într-un moment în care occidentalii se tem de o invazie a Ucrainei de către trupele ruse.
Şefa diplomaţiei germane, care a participat în weekend la o reuniune a G7 consacrată în special tensiunilor cu Rusia şi care se va discuta luni pe această temă cu partenerii săi europeni, a precizat astfel ameninţările - cel mai adesea voalate - lansate pe subiectul Nord Stream 2 de cancelarul federal Olaf Scholz.
"Ar fi o gravă eroare să credem că încălcarea graniţelor unei ţări europene ar rămâne fără consecinţe", a spus el duminică seară în cursul unei vizite în Polonia.
Ministrul federal de externe, care şi-a preluat mandatul săptămâna trecută, a mai amintit că gazoductul legând Rusia de Germania prin Marea Baltică, oricum "nu poate fi autorizat deocamdată pentru că nu îndeplineşte regulile legislaţiei energetice europene".
La jumătatea lui noiembrie, autoritatea germană de reglementare în domeniul energiei a suspendat procedura de certificare pentru Nord Stream 2 - a cărui construcţie a fost finalizată -, solicitând consorţiului cu sediul în Elveţia şi responsabil de funcţionarea acestuia să înfiinţeze o societate în conformitate cu legislaţia germană.
Acest gazoduct, susţinut cu ardoare de şeful statului rus, Vladimir Putin, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în ultimii ani şi de Angela Merkel, în numele garanţiilor de aprovizionare cu gaze pentru Europa, este foarte criticat de numeroase ţări.
Statele Unite şi mai multe ţări din Europa de Est, începând cu Polonia, sunt îngrijorate că Europa ar deveni prea dependentă de Rusia lui Putin. În plus, Ucraina, până acum una dintre marile ţări de tranzit al gazelor ruseşti către Europa, se teme că va avea de suferit de pe urma acestui proiect care o ocoleşte şi că, în final, va ieşi slăbită economic şi diplomatic.
Pentru viitorul apropiat, şefa diplomaţiei germane a cerut o concentrare asupra eforturilor diplomatice pentru atenuarea tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia.
"Suntem în prezent într-o fază în care ne dorim să facem totul pentru ca discuţiile să fie reluate, deoarece dialogul este cel mai bun mijloc de a evita o escaladare", a spus Annalena Baerbock.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News