A treia zi de proteste în Iran- Forţele de ordine au folosit gloanţe de cauciuc (Video)

S.I. Catalin |
Data publicării:

Mai multe înregistrări postate pe rețelele de socializare indică faptul că forțele de ordine iraniene au tras cu muniție de război și gaze lacrimogene în manifestanții care s-au strâns la Teheran pentru a protesta faţă de doborârea săptămâna trecută a avionului de pasageri cu 176 de persoane la bord, relatează The Associated Press.

În Iran, protestele antiguvernamentale continuă pentru a treia zi consecutiv, după ce conducerea Republicii Islamice de la Teheran a recunoscut sâmbătă că o unitate antiaeriană a Gardienilor Revoluţiei a doborât din greşeală avionul companiei Ukrainian Airlines, incident soldat cu moartea celor 176 de persoane aflate la bord. Avionul a fost doborât în contextul în care Iranul se temea de represalii după ce atacase baze militare din Irak că ripostă la asasinarea de către SUA a comandantului militar iranian Qassem Soleimani.

Youtube video image

„Clericii să plece acasă", se scanda în fața universității din Teheran, potrivit unei înregistrări video postate pe Twitter, potrivit Radoi Europa Liberă.

 

Luni au avut loc noi proteste


Sute de protestatari au sfidat prezenta forţelor de ordine şi au protestat împotriva conducerii Republicii Islamice care a recunoscut că armata sa a doborât, accidental, un avion de pasageri ucrainean.

Forțele de ordine iraniene au tras cu muniție de război și gaze lacrimogene în manifestanții care s-au strâns duminică la Teheran pentru a protesta faţă de doborârea unui avion de pasageri, potrivit unor înregistrări postate pe rețelele de socializare.

Înregistrări, trimise Centrului pentru Drepturile Omului din Iran și verificate de The Associated Press, arată un grup de protestatari fugind după ce forțele de securitate au tras cu gaze lacrimogene.

Statele Unite și Germania au cerut autorităților iraniene să permită protestele în timp ce guvernul de la Londra a protestat împotriva reținerii pentru scurt timp a ambasadorului britanic la Teheran. Fusese acuzat că ar fi participat la organizarea primelor proteste, de sâmbătă.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel