Publicitate
Federația Rusă nici măcar nu mai mimează democrația. Liberalul Aleksei Navalnîi a decedat în închisoare.
"La 16 februarie 2024, în colonia corecțională nr. 3, condamnatul A A Navalnîi s-a simțit rău după o plimbare, pierzându-și aproape imediat cunoștința. Lucrătorii medicali ai instituției au sosit imediat și a fost chemată o echipă medicală de urgență. Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, dar nu au dat rezultate pozitive. Medicii de urgență au confirmat decesul condamnatului", se arată într-un comunicat, scrie DC News, care citează Sky News.
Administrația penitenciarelor a precizat că a fost demarată o anchetă.
Președintele rus Vladimir Putin a fost deja informat că Navalnî a murit în închisoare, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. El a adăugat că Serviciul Federal al Penitenciarelor (FSIN) nu are nevoie de alte instrucțiuni din partea autorităților acum.
„Din câte știm, în conformitate cu toate regulile actuale, FSIN este angajat în toate verificările, clarificările și așa mai departe, nu sunt necesare instrucțiuni suplimentare”, a spus Dmitri Peskov. El a refuzat să comenteze știrea că Navalnî a murit din cauza unui cheag de sânge. „Medicii trebuie să afle cumva”, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Putin.
Navalnîi, un luptător și un ghimpe în coasta dictaturii din Rusia
Născut din într-un sat aflat la vestul Moscovei, Alexei Navalnîi devenise poate cel mai aspru critic al lui Vladimir Putin. Activismul său politic, inclusiv investigațiile ample asupra corupției la nivel înalt și faptul că a candidat pentru primăria Moscovei, i-au atras notorietate în Rusia, dar și peste hotare, motiv pentru care mulți credeau că el reprezintă o alternativă democrată la Vladimir Putin.
În august 2020, lupta sa împotriva președintelui rus a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din lumea întreagă. A fost otrăvit atunci când zbura din Siberia la Moscova. Navalnîi a fost atunci transportat în comă la Berlin, acolo unde a fost salvat, amintește sursa citată.
Medicii germani au confirmat că el a fost otrăvit cu Noviciok - un agent nervos din epoca sovietică - pentru recuperarea lui fiind necesare luni de zile, dar Kremlinul și-a negat mereu implicarea.
În ciuda pericolului, Alexei Navalnîi a ales să se întoarcă în Rusia, unde a fost ulterior arestat, condamnat pentru acuzații politice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News