Jihadişti ai grupării Stat Islamic (SI), înconjuraţi în ultima enclavă din sudul Damascului de forţele regimului sirian, au început să fie evacuaţi duminică spre zona deşertică din Siria, în urma unui acord de retragere, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), deşi presa de stat a dezminţit o astfel de înţelegere şi a relatat că trupele guvernamentale luptă în continuare pentru eliminarea totală a jihadiştilor, transmit AFP şi Reuters.
''Şase autobuze au intrat în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona de sub controlul SI pentru a transporta combatanţi ai grupării şi familiile lor, înainte de a se îndrepta în zori spre badia siriană (deşert)'', unde Statul Islamic mai deţine câteva teritorii, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.''Autobuzele sunt acum în dreptul oraşului Palmyra (centru)'' şi se îndreaptă spre centrul Siriei, a precizat el.
Este o urmare a încetării focului între Bashar și SI
Aceste prime evacuări au loc în urma intrării în vigoare, sâmbătă, a unei încetări a focului între forţele regimului lui Bashar al-Assad şi SI, afirmă OSDO. Acordul se referă mai ales la combatanţii SI prezenţi în tabăra palestiniană de la Yarmouk, devenită cartier al Damascului, şi la districtul Tadamoun, conform OSDO.Media de stat din Siria au dezminţit evacuarea unui alt cartier, Hajar al-Aswad, dar nu au făcut referire expresă la situaţia din Yarmouk şi Tadamoun. ''În această dimineaţă, alte autobuze au intrat în tabăra Yarmouk, 26 sunt acum staţionate în interior'', a declarat Abdel Rahmane, menţionând că ''majoritatea persoanelor de la bordul autobuzelor sunt, deocamdată, civili''.Această operaţiune intervine la mai puţin de 24 de ore după intrarea în vigoare a unei încetări a focului în regiunea controlată de SI.
Regimul sirian a lansat la 19 aprilie o ofensivă de anvergură împotriva ultimului bastion al SI în sudul Damascului, vizând preluarea controlului în cartierele Tadamoun, Hajar al-Aswad, Qadam, precum şi în tabăra palestiniană Yarmouk.
vezi si: SUA - Iran, acord nuclear. Strategia lui Trump după retragerea din acord.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News