A fost pusă piatra de temelie a viitoarei biserici din sediul M.Ap.N-video

Elena Badea |
Data publicării:
foto
foto

A fost pusă piatra de temelie a viitoarei biserici din sediul M.Ap.N.

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a participat vineri, 22 iunie, la slujba punerii pietrei de temelie a bisericii militare care va fi construită în incinta Ministerului Apărării Naţionale.

Proiectul va fi realizat prin contribuția personalului M.Ap.N., cu sprijinul Asociaţiei militar-creştine Jertfă şi Slujire, şi se înscrie în seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

Lăcaşul de cult va fi construit din lemn, în stil românesc, şi îi va avea ca hram pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Armatei României, şi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Documentaţia tehnică a proiectului a fost realizată de Centrul de Studii şi Proiectare Construcţii Militare, din subordinea Direcţiei Domenii şi Infrastructuri a M.Ap.N.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel