“Astăzi, am introdus în dotarea Forțelor Navale un submarin de nouă generație, care se bazează pe noi principii fizice și care dispune de armamente formidabile. În timpul testelor, submarinul și-a confirmat toate caracteristicile tehnice declarate de producător. Kronștadt va fi primul submarin din compunerea unei noi brigăzi a Flotei de Nord”, a declarat comandantul-șef al Forțelor Navale, amiralul Nikolai Evmenov, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Sankt Petersburg, pe 31.01.2024.
“Submarinele din cadrul Proiectului 677, clasa Lada, au fost dezvoltate la sfârșitul secolului trecut. Construcția primului submarin al seriei, Sankt Petersburg, a început în 1997, iar acesta a fost transferat Forțelor Navale în 2010.
Submarinul Kronștadt, a cărui construcție a început în anul 2005, a fost finalizat în baza unui proiect ajustat, care a ținut cont de rezultatele înregistrate în funcționarea experimentală a primului submarin de acest tip”, se arată într-un comunicat de presă al Șantierul naval al Amiralității, preluat de agenția Interfax.
În anul 2006, șantierul a început construirea celui de-al treilea submarin din clasa Lada, respectiv Velikie Luki. Alte două submarine ale Proiectului 677, Vologda și Yaroslavl, au fost lansate în construcție la Șantierul naval al Amiralității în iunie 2022.
Anterior, OSK a anunțat că submarinul Velikie Luki va fi predat Forțelor Navale tot în cursul anului 2024.
Potrivit datelor oficiale, submarinul Kronștadt face parte din generația a patra de submarine neatomice. Acesta este destinat pentru lupta cu forțele de submarine și de suprafață ale adversarului, protejarea bazelor navale, a zonei de litoral și a căilor de comunicații maritime, precum și pentru executarea de lovituri cu rachete asupra unor ținte terestre.
Submarinul rus diesel Kronștadt, din clasa Lada. Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
În prezent, submarinele din clasa Lada sunt dotate cu rachete de croazieră Kalibr, dezvoltate de Biroul de proiectare Novator din cadrul concernului de apărare aero- cosmică Almaz Antey. Acestea au un deplasament de 1.800 de tone și pot să dezvolte o viteză de 21 de noduri. Submarinele, care se caracterizează printr-un nivel redus de zgomot, se pot scufunda până la o adâncime de 350 de metri. Echipajul submarinului este format din 36 de persoane.
La Șantierul naval al Amiralității se află în construcție și o serie de submarine Proiect 636.3 pentru Flota din Oceanul Pacific. Cel de-al cincelea submarin al seriei, Mozhaysk, a fost predat Forțelor Navale în noiembrie 2023, iar construcția celui de-a șaselea, Yakutsk, a început în august 2021.
Comentariul autorului: Submarinele din clasa Lada reprezintă un proiect controversat al industriei constructoare de nave din Federația Rusă. Acest lucru este confirmat și de faptul că, la fel ca și în cazul primului submarin, B-585 Sankt Petersburg, cel de-al doilea, B-586 Kronștadt, a fost introdus în dotarea Forțelor Navale abia la șase ani de la lansarea la apă.
De fapt, nu Kronștadt ar fi trebuit să fie al doilea submarin al seriei, ci Amur, a cărui construcție a fost oprită în 2009.
Rusia plănuia 20 de submarine din clasa Lada, dar s-ar putea opri la 5
Submarin diesel rus din clasa Lada, în timpul paradei navale din 2019. Photo source: WIKIPEDIA
Conducerea Forțelor Navale a ezitat foarte mult timp în ceea ce privește adoptarea unei decizii de continuare a construirii unor submarine de acest tip, după eșecurile înregistrate în timpul testării primului reprezentant al seriei (B-585 Sankt Petersburg), care nu și-a confirmat caracteristicile tehnice. După câte se pare, cele mai mari probleme
au fost înregistrate la sistemul de propulsie al submarinului.
Deși inițial a fost planificată construirea a 20 de submarine Proiect 677, este posibil ca producția acestora să fie oprită după finalizarea primelor cinci unități. Potrivit datelor existente din sursele publice, al treilea submarin al proiectului, B-587 Velikie Luki, aflat în teste pe mare, va fi introdus în dotarea Flotei ruse din Marea Baltică.
În aceste condiții, seria destinată Flotei de Nord va fi redusă la patru submarine de acest tip.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News