Polonia s-a bătut și a reușit: Prima bază militară permanentă a SUA din estul Europei este operaționalizată în Polonia

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Baza militară americană permanentă din Poznan, Polonia
Baza militară americană permanentă din Poznan, Polonia

Marți, Statele Unite ale Americii au inaugurat prima bază militară permanentă în Polonia. Potrivit ambasadorului american la Varșovia, este un semn al unității NATO „împotriva agresiunii ruse”.

SUA fac o excepție de la principiul prezenței militare pe bază rotațională în flancul estic și înființează prima bază militară permanentă în Polonia, la Camp Kosciuszko, din Poznan - Polonia. Baza militară a SUA din Poznan a devenit a opta bază militară permanentă a SUA din Europa și prima din flancul estic. Structura va fi responsabilă de coordonarea sprijinului pentru forțele americane dislocate în Polonia și pe flancul estic al NATO, relatează AFP.

„Acesta este un moment istoric, un semn că Statele Unite sunt angajate față de Polonia și NATO și că suntem uniți în fața agresiunii ruse”, a declarat ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak.

„Acest lucru arată că suntem aici pentru a rămâne (pe termen nedefinit n.r.). Acest lucru arată lumii întregi că SUA este angajată față de Polonia și NATO. Suntem uniți împotriva agresiunii ruse”, a declarat ambasadorul Mark Brzezinski, prezent la ceremonie.

Desfășurarea garnizoanei permanente americane este realizarea deciziei președintelui Joe Biden de anul trecut, iar garnizoana va fi în slujba cartierului general al Corpului V al Armatei SUA, care activează în Polonia din 2020. Peste 10.000 de soldați americani sunt staționați în prezent în Polonia. Majoritatea armelor și echipamentelor militare pentru Ucraina trec prin acea țară.

Ministrul Apărării Mariusz Blaszczak a spus că baza americană permanentă din Poznan va fi primul punct de desfășurare permanentă a trupelor americane în Polonia. 

Prezența militară americană permanentă în Polonia este apreciată în mod deosebit de polonezo, mai ales din cauza situației actuale din Europa, adică invazia rusă a Ucrainei cu scopul de a restabili imperiul rus, a mai adăugat Blaszczak. Postul avansat la Corpului V al Armatei SUA este un angajament al „securității Poloniei și a întregii aripi de est a NATO”, mai arată ministrul.

 

Din 2020, Baza militară Kosciuszko operează în orașul polonez Poznan, așa cum se numește Corpul 5 al Armatei SUA. Sarcina sa este de a coordona și de a supraveghea forțele terestre americane în Europa, precum și de a coopera cu trupele altor țări NATO.

Pe 17 martie, a fost raportat că Polonia intenționează să desfășoare primele sisteme de rachete cu lansare multiplă HIMARS (MLRS), furnizate de Statele Unite, în apropierea graniței cu regiunea Kaliningrad a Federației Ruse. Potrivit ministrului apărării naționale al Republicii, Mariusz Blaszczak, primul HIMARS american va intra în serviciu cu a 16-a divizie mecanizată staționată la Olsztin, în acest an.

În luna februarie a acestui an, Statele Unite au aprobat vânzarea Poloniei a 18 HIMARS și muniție în valoare de 10 miliarde USD. Livrarea include rachete ghidate GMLRS, al căror număr se ridică la o mie de unități.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel