80.000 de soldați ruși rămân la granița cu Ucraina. Este sau nu retragerea trupelor ruse doar la nivel declarativ?

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

Oficiali ai Statelor Unite, dar şi ai NATO au precizat în repetate rânduri, luna trecută, ca Rusia, prin desfăşurarea de trupe şi tehnică militară la graniţele cu Ucraina a încercat să transmită un mesaj noii administraţii de la Washington, dar şi Kievului pentru a nu încerca o ofensivă militară în Donbas şi pentru a nu se apropia mai mult de Occident.

Moscova a negat toate acestea susţinând că desfăşurarea de trupe şi tehnică militară la graniţele cu Ucraina nu trebuie să sperie pe nimeni pentru ca acestea sunt parte a unor exerciţii militare care se desfăşoară pe teritoriul Federaţiei Ruse.

După ce Ucraina, Statele Unite şi NATO au făcut apel către Moscova să detensioneze situaţie din regiune – Rusia desfăşurând la graniţele cu Ucraina aproximativ 100.000 de militari – pe 22 aprilie ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, a precizat că începând cu 23 aprilie, trupele şi tehnica militară din districtele militare sudice și occidentale, inclusiv din Crimeea, vor începe să revină la bazele de unde au fost dislocate.

Dar, potrivit unei analize realizat de The New York Times retragerea trupelor ruse de la graniţa cu Ucraina a fost mai mult la nivel declarativ, în realitate fiind în continuare prezenţi acolo zeci de mii de militari ruşi.

Rusia a retras doar câteva mii de soldați de la granița cu Ucraina, au declarat înalți oficiali ai administrației Biden, în ciuda semnalelor venite luna trecută de la Moscova, precizează sursa citată.

Înalți oficiali ai Departamentului Apărării au declarat că aproape 80.000 de soldați ruși au rămas în apropierea unor zone care sunt la graniţa Rusiei cu Ucraina – cea mai mare acumulare de trupe pe care Rusia a desfăşurat-o de când a anexat Crimeea în 2014.

Conform promisiunilor lui Serghei Şoigu, trupele ruse din districtele militare sudice și occidentale vor începe să se retragă de la granițele sudice ale Rusiei, la punctele de desfășurare permanentă, începând cu 23 aprilie şi până la 1 mai.

Dar multe dintre unități militare retrase au lăsat, în zonele în care au fost desfăşurare, camioanele și vehiculele blindate. Acest sunt aspecte care nu trebuie ignorate, deoarece trupele ruse ar putea reveni în zonele şi perimetrele din imediata vecinătate a graniţelor cu Ucraina, foarte uşor, asta dacă Vladimir Putin ar decide să transmită un alt mesaj Occidentului.

Analiștii militari au remarcat că desfășurarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina a fost organizată în mod intenţionat pentru a fi vizibilă de către toate statele Occidentale. Rusia a făcut toată desfăşurarea de trupe ruse la vedere, fără perdea sau diversiuni care să distragă atenţia de la amploarea acestora, deoarece a vrut să fie perceputa ca o demonstraţie de forţă a capacităţilor sale de luptă. După spuse mai multor experţi occidentali, un mesaj adresat noi administraţii a SUA.

Putin a căutat modalități de a testa noua administraţie Biden, a fost fraza pe care mulţi experţi în relaţii internaţionale şi studii de securitate au tot folosit-o. Dar situaţia putea scăpa oricând de sub control sau ar fi putut determina apariţia unei crize major de securitate în regiune, deoarece numărul mare de militari ruşi desfăşuraţi la graniţa cu Ucraina a generat multiple semne de întrebare cu privire la intenţiile Moscovei.

Acest lucru este susţinut şi de Ian Lesser, vicepreședintele German Marshall Fund, care este de părere că ’’există un risc permanent ca lucrurile să meargă prost, semnalele fiind interpretate greșit. O aeronavă ar putea fi doborâtă. S-ar putea întâmpla orice.”

 

Forţe armate ruse continuând să fie desfăşurate în număr mare la frontiera cu Ucraina

 

The New York Times citează mai mulţi oficiali americani care spun că intenţiile şi obiectivele lui Putin, prin această desfăşurare de trupe ruse, sunt in continuare neclare. Inclusiv această stare de ambiguitate ar putea face parte din calculele liderului de la Kremlin.

Generalul Michael S. Repass, fost comandant al Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al SUA din Europa, este de părere că Rusia a păstrat o forță militară considerabilă în regiune și a retras doar un număr mic de trupe.

„Asta îmi sugerează că ar putea dori să revină mai târziu, când calendarul și circumstanțele sunt mai avantajoase pentru Rusia. Acest lucru se va întâmpla din nou”, a spus generalul Repass.

Secretarul de stat Antony J. Blinken a fost joi la Kiev pentru a reafirma sprijinul necondiţionat al SUA pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea să teritorială în fața agresiunii continue a Rusiei.

Şeful diplomaţiei americane i-a cerut joi Rusiei să înceteze comportamentul său ''agresiv'' faţă de Kiev, forţe armate ruse continuând să fie desfăşurate în număr mare la frontiera cu Ucraina, în pofida unei recente retrageri, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

"Sperăm că Rusia îşi va înceta acţiunile periculoase şi agresive", a spus Antony Blinken în timpul întrevederii pe care a avut-o la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Suntem conştienţi că Rusia şi-a retras unele forţele de la frontiera sa cu Ucraina, însă vedem că rămân forţe semnificative", a subliniat el, promiţând să conlucreze cu Ucraina pentru ca ea "să se poată apăra ea însăşi împotriva unei agresiuni".

La rândul său, Zelenski a denunţat retragerea "prea lentă", anunţată de Moscova la 23 aprilie, după săptămâni de tensiuni izbucnite în urma desfăşurării a zeci de mii de soldaţi la frontiera comună ruso-ucraineană şi în peninsulă ucraineană Crimeea anexată de Rusia în 2014.

Această demonstraţie de forţă a alimentat temeri la Kiev şi în Occident privind o posibilă ofensivă sau chiar o invazie rusă, cu atât mai mult că această desfăşurare masivă a fost însoţită de o escaladare a violenţelor în conflictul cu separatiştii proruşi. 

 

NATO vede în continuare o prezenţă semnificativă a trupelor ruse la graniţa cu Ucraina

 

,Am remarcat o anumită reducere a numărului trupelor ruse, dar sunt în continuare zeci de mii. Şi mai observăm că Rusia a menţinut multe arme, echipament pre-poziţionat, şi de asemenea impune restricţii în Marea Neagră, inclusiv restricţii de acces către Marea Azov prin Strâmtoarea Kerci'', a precizat Stoltenberg, citat de agenţia DPA, declaraţie dată în marja reuniunii miniştrilor europeni ai apărării.

Potrivit secretarului general al NATO, ''există o prezenţă rusă semnificativă şi acum sunt mult mai multe trupe în Ucraina şi în jurul ei decât înainte de recenta creştere'' a efectivelor şi echipamentelor militare ruseşti la graniţa cu această ţară, unde separatiştii proruşi controlează provinciile estice Doneţk şi Lugansk.

''Prin urmare, NATO trebuie să rămână vigilentă şi să monitorizeze îndeaproape evoluţiile'', a subliniat Stoltenberg.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel