Un tribunal din Cairo a pronunţat sâmbătă sentinţa capitală împotriva a 75 de presupuşi islamişti, între care lideri ai mişcării Fraţii musulmani, cel mai mare număr de condamnări la moarte într-un singur caz, informează AFP. Judecătorii au solicitat, conform legii, avizul consultativ al Marelui Muftiu al Egiptului cu privire la aceste sentinţe, pronunţate într-un caz legat de o manifestaţie violentă în 2013.
După înlăturarea la 3 iulie 2013 a lui Mohamed Morsi, primul preşedinte ales în mod democratic în Egipt, ţara s-a confruntat cu mai multe luni de violenţe în timpul cărora forţele de securitate au reprimat cu brutalitate acţiunile de protest ale susţinătorilor acestuia. La 14 august 2013, poliţişti şi soldaţi au ucis prin împuşcare peste 700 de manifestanţi pro-Morsi, în timpul evacuării protestatarilor din piaţa Rabaa al-Adawiya, precum şi dintr-o altă piaţă din centrul capitalei egiptene.
După avizul muftiului, condamnaţii vor putea să facă apel
Înalţi lideri ai Fraţilor musulmani, cum ar fi Mohammed al-Beltaji, Issam al-Aryane şi Safwat Hijazi, figurează printre persoanele condamnate sâmbătă la moarte, dintre care 31 au fost judecaţi în absenţă. Tribunalul a decis să pronunţe sentinţele împotriva restului acuzaţilor în acest dosar - în care 713 de persoane sunt judecate în total - după ce muftiul şi-a dat avizul la 8 septembrie trecut.
Cei 75 de presupuşi islamişti al căror dosar se află în mâinile muftiului au fost recunoscuţi vinovaţi de "raliere pentru perturbarea ordinii şi a securităţii". De asemenea, aceştia au fost condamnaţi pentru că au pus în pericol vieţile oamenilor şi au opus rezistenţă forţelor de poliţie, precum şi pentru "ucidere cu premeditare" şi vandalism.
Fotoreporterul Mahmoud Abu Zeid, cunoscut sub pseudonimul Shawkan, se numără printre cei acuzaţi, dar instanţa a respins pronunţarea sentinţei în cazul său. El a fost arestat în ziua reprimării sângeroase din Piaţa Rabaa al-Adawiya, în timp ce acoperea evenimentele. De atunci, numeroase organizaţii neguvernamentale cer punerea sa în libertate.
Organizaţii internaţionale pentru drepturile omului acuză regimul de la Cairo că este ultra-represiv şi că foloseşte justiţia cu scopul de a reprima orice fel de disidenţă. Sute de islamişti, inclusiv fostul preşedinte Morsi, au fost condamnaţi la moarte în cadrul unor procese în masă denunţate de ONU.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News