În timpul unei conferințe de presă care a urmat summitul de la Londra, premierul britanic a anunțat un proiect uriaș, privind fabricarea a 5.000 rachete interceptoare de apărare aeriană LMM ( Rachete multirol ușoare) , precum și lansatoare pentru acestea, care vor fi achiziționate de Ucraina.
Duminică, premierul britanic Keir Starmer a declarat că rachetele multirol uşoare (LMM) vor fi fabricate de fabrica de armament Thales din Belfast, creându-se astfel 200 de locuri noi de muncă.
Ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov a vorbit despre detaliile acordului cu Marea Britanie. Proiectul este finanțat prin împrumuturi acordate de agenția guvernamentală britanică UK Export Finance (UKEF).
În plus, acordul prevede localizarea producției și transferul de tehnologii, ceea ce va consolida independența Ucrainei în domeniul apărării aeriene, a spus Umerov.
El a adăugat că proiectul este implementat împreună cu filiala britanică a companiei Thales, întreprinderile ucrainene și guvernul britanic.
Rachetă LMM Martlet de la Thales, folosită de militarii ucrainieni / wikipedia
Comanda de 5.000 de rachete de apărare aeriană atribuită companiei Thales pentru Ucraina este "extrem de importantă" pentru mâna de lucru din Belfast, a declarat liderul pro-britanic al Partidului Uniunii Democratice (DUP), Gavin Robinson.
Robinson a calificat drept "îngrozitoare" şi "distructivă" confruntarea aprinsă din Biroul Oval între preşedintele american Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, despre care a opinat că nici nu ar fi trebuit să aibă loc, întrucât părţile nu erau pregătite să se pună de acord.
Deși mai puțin cunoscute, rachetele LMM (Lightweight Multirole Missile) sunt folosite cu succes de Forțele ucrainene, încă din 2022. LMM sunt interceptoare de înaltă precizie care distrug efectiv dronele de tip Shahed.
Rachetele LMM, capabile să zboare cu o viteză de 1,5 ori mai mare decât cea a sunetului şi să lovească ţinte aflate la peste şase kilometri distanţă. Este vorba despre un sistem cu rază foarte scurtă de acțiune (VSHORAD) testat în luptă, lansarea fiind efectuată atât de pe vehicule, cât și de pe umăr, împotriva dronelor și elicopterelor.
Thales mai oferă și rachete FZ275 LGR pentru ucraineni
Alături de rachetele LMM, Forțele ucrainene au în dotare și rachetele FZ275 LGR (Laser Guided Rocket), produse tot de Thales, care sunt o soluție versatilă de rachetă pentru platforme aeriene, vehicule și terestre.
Racheta FZ275 LGR s-a dovedi o armă foarte precisă și mai are un avantaj: prețul.
Oficialii Thales ne-au confirmat că producția unei rachete FZ275 LGR costă până în 30.000 de euro, ceea ce reprezintă un avantaj major, în condițiile în care rușii lansează, aproape în fiecare zi, zeci de drone care solicită apărarea aeriană ucraineană.
Costul scăzut este obținut grație sistemului de ghidare laser, care este mai simplu și nu necesită echipamente suplimentare.
În plus, anul trecut, divizia belgiană a Thales a convenit cu Ucraina asupra producției în comun de rachete FZ275 LGR. Acest acord prevede producerea în comun de rachete pentru a contracara UAV-urile inamice.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News