Începând din anul 2005, conform prevederilor Legii 390/2004, prima duminică a lunii aprilie este declarată Ziua NATO în România. Această dată amintește atât momentul în care România a depus, la 29 martie 2004, instrumentele de ratificare la Departamentul de Stat american, SUA fiind depozitarul Tratatului Alianței Nord-Atlantice, cât și ceremonia arborării drapelului românesc la Cartierul General al NATO, în cadrul reuniunii ministeriale Aliate de la 2 aprilie 2004.
[citeste si]
Ministerul Afacerilor Externe salută marcarea, la 1 aprilie 2018, a Zilei Alianței Nord-Atlantice în România
La 14 ani de la arborarea drapelului național în fața sediului NATO, Alianța Nord-Atlantică rămâne principalul garant al apărării și securității României și un liant permanent cu o comunitate de 28 de state care împărtășesc aceleași valori și un angajament ferm față de libertate și democrație. Apartenența la o Alianță în care solidaritatea și unitatea reverberează în deciziile colective ale membrilor săi are o semnificație deosebită pentru profilul României centenare.
NATO a dovedit în timp o capacitate remarcabilă de adaptare la amenințările cu care se confruntă statele membre și de a acționa în mod eficient, calibrat și ferm în combaterea acestora. Viitorul Summit aliat, care va avea loc în vara acestui an, reprezintă o oportunitate de reconfirmare a unei legături care dăinuie de aproape 70 de ani, păstrând pacea și generând prosperitate pe ambele maluri ale oceanului Atlantic.
Uniți de promisiunea solemnă a apărării colective, șefii de state și de guverne ai NATO vor evalua progresul realizat în implementarea deciziilor adoptate la reuniunile din Marea Britanie, din 2014, și din Polonia, din 2016, și vor stabili direcțiile de acțiune viitoare pentru consolidarea posturii aliate de descurajare și apărare și a rolului Alianței în proiectarea stabilității la nivel internațional, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Afacerilor Externe.
România rămâne un aliat de nădejde
Fidelă profilului asumat încă înainte de aderarea la NATO, România rămâne un aliat de nădejde, responsabil și activ angajat în dezbaterile politice și conceptuale la nivel aliat. De-a lungul celor 14 ani petrecuți în cadrul NATO, țara noastră a reușit să valorifice eficient apartenența la această organizație, dovedind că este deplin integrată, capabilă și decisă să își asume toate angajamentele ce decurg din acest statut.
România a dovedit că este nu doar un beneficiar al politicilor și deciziilor NATO, dar și un contribuitor semnificativ, un adevărat furnizor de securitate la nivel euro-atlantic și internațional. Militarii români sunt prezenți în teatrele de operații, precum cel din Afganistan, oferim asistență statelor partenere, atât celor din vecinătatea estică și Balcanii de Vest, cât și celor din sud, contribuim la întărirea prezenței aliate pe flancul estic, găzduim elemente ale sistemului de apărare antirachetă, proiect de importanță strategică pentru Alianță.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News